Iertarea
Intru în
cafeneaua unde ne-am dat întâlnire. Scanez locul și mă simt ușurată că nu-l văd.
Sper că nu va mai ajunge, dar știu că va fi negreșit aici. Nu poți s-o
dezamăgești pe mama! Lui i-a spus că m-am învoit și l-a asigurat că lucrurile
vor decurge normal, iar pe mine m-a rugat să fiu îngăduitoare. Mama și voința
ei puternică de a rezolva totul pentru toată lumea!
Mă așez. Cer
un ceai și chelnerița îmi aduce un ceainic pântecos, cu flori de cireș pictate
de-o parte și de alta a burții lui generos revărsate. Când o să
vină, o să mă întrebe dacă nu luăm mai bine un vin fiert sau ceva mai tare ca
să-și dezghețe extremitățile. Va încerca să pară detașat, ca și cum am fi cei
mai buni prieteni, ca și cum încă ne-am înțelege telepatic, ca și cum nu am fi
rupt orice legătură în ultimii... câți ani? La început număram zilele de când
nu ne mai văzusem, acum nu mai contează. Va începe cu o glumă și vom evita
întreaga seară subiectul important. Vom pune puțină pudră pe răni și ne vom
spune fiecare lui însuși că suntem vindecați.
