2019 în muzică - a doua jumătate și Top 10

Comparativ cu primele șase luni ale anului, cea de-a doua jumătate a lui 2019 a fost mai săracă în lansări discografice demne de luat în seamă. Cu greu am reușit să încropesc o listă cu nouă (9!) albume care mi-au atras atenția în această perioadă atât de mult cât să le pot recomanda și altora.
Deși am fost nerăbdătoare să le ascult, niciunul din noile produse Tool, Swans și Nick Cave And The Bad Seeds nu m-au convins să revin asupra lor a doua oară.
În josul paginii puteți găsi topul 10 al anului și o listă cu mențiuni onorabile.

Richard Dawson - 2020
(pentru avangardiști)

Vreo trei albume m-au lovit anul ăsta de la prima notă, de la prima piesă. Poate cel mai decisiv m-a surprins 2020 al lui Richard Dawson. Unic, 2020 sună a clasic de la prima ascultare. Muzical, piesele sunt ambalajul perfect pentru poveștile pline de angoasă existențială ale unor personaje în care ne putem regăsi fiecare. Richard Dawson cântă despre anxietate, jogging terapeutic, efectele deja vizibile ale schimbărilor climatice, joburi care ne fac nefericiți, lipsă de sens, Brexit, șovinism și alte chestii faine de genul ăsta. 

Piese forte: Jogging, Civil Servant, Two Halves.

Lingua Ignota - Caligula
(pentru metaliști)

Caligula e un asalt asupra simțurilor, nemilos ca o răzbunare. Școlită în muzică clasică, Kristin Hayter, cea care se ascunde în spatele pseudonimului Lingua Ignota, combină Nine Inch Nails cu doom, noise metal și muzică bisericească ortodoxă. Rezultatul este un coșmar sonor, urletul necruțător al tuturor persecutaților, deposedaților, carne de tun și victime inocente.
Hayter poartă tatuat pe piept "Caligula" cu sfidare și mândrie, ca și cum ar spune că trauma căruia îi supraviețuiești te face mai puternic.

Piese forte: FAITHFUL SERVANT FRIENS OF CHRIST, BUTCHER OF THE WORLD, SPITE ALONE HOLDS ME ALOFT.

Laurie Anderson, Tenzin Choegyal, Jesse Paris Smith - Songs From The Bardo
(pentru spirituali)

Combinând world music cu muzică clasică și versuri din cartea budistă a morților, Songs From The Bardo relatează călătoria sufletului după moarte spre renaștere. Vocea calmă, uneori aproape șoptită a legendarei compozitoare de avangardă Laurie Anderson și muzica de meditație sunt exact ceea ce trebuie pentru a domoli tumultul frenetic al vieții de zi cu zi și pentru a reduce la tăcere strigătul angoasant care se ridică din zecile, sutele de alarme ale news-feedurilor cotidiene. Eu îi spun muzică pentru spirituali laici, numai bun de ascultat după ce Richard Dawson și Lingua Ignota te-au brutalizat și te-au făcut praf.
Piese forte: all, albumul ăsta trebuie ascultat întreg, dat fiind conceptul.

Lana del Rey - Norman Fucking Rockwell
(pentru cei care caută profunzime în pop)

2019 a fost anul în care Lana del Rey a ajuns să fie, în sfârșit, aclamată de critici la scară largă. Pe mine m-a atras dintotdeauna imaginea ei de regină a balului decăzută, transformată în bad girl, de genul celor care l-au fascinat mereu pe David Lynch. Un efort simțitor mai matur și coerent decât cele care i-au precedat, NFR datorează enorm colaborării cu deja celebrul producător Jack Antonoff (cunoscut pentru colaborările cu St. Vincent, Taylor Swift și Lorde ș.a.). Un album plăcut, cu piese impecabil construite, cu umorul și autoironia mereu delicioase din versurile Lanei.

Piese forte: Mariners Apartment Complex, California, The Next Best American Record, The Greatest.

Tropical Fuck Storm -  Braindrops 

(pentru punkiști)

Pe TFS i-am văzut anul ăsta la Brno pentru prima dată, reușind chiar să schimb două vorbe cu Fiona Kitschin și Gareth Liddiard la meet and greetul de după. Happy day! Descendenți ai The Drones, trupă respectată și de succes în Australia, TFS continuă întrucâtva tradiția sonoră a formației aflată acum în hiatus pe termen nedeterminat. Totuși, se renunță aici la toate înfrumusețările și înfloriturile care făceau muzica The Drones digerabilă pentru un public mai larg. Punkul e atât de abraziv cum trebuie să fie, distorsul și disonanța tronează suprem, vocea lui Liddiard e un câine turbat, nestăpânit, nici măcar vocile de backing ale Fionei Kitschin și Ericăi Dunn nu sunt acolo să te liniștească, ci ca să-ți bage sulițe în piept.
Versurile conțin aceleași stil de povestire scurtă (pentru care Liddiard ar trebui să câștige un Nobel, că tot a deschis Bob Dylan (și) drumul acesta), relatată din punctul de vedere al unui personaj real sau închipui și pornesc de la un zvon, un fapt divers, o teorie a conspirației, devin, parcă, tot mai criptice cu fiecare album. De ascultat laolaltă cu A Laughing Death In Meatspace, debutul din 2018.

Piese forte: Paradise, Desert Sands of Venus, Maria 63

William Doyle - Your Wilderness  Revisited
(pentru iubitorii de indie, Arcade Fire&stuff)
Deși sună pe alocuri asemănător cu ce face Mike Hadreas cu Perfume Genius (și poate tocmai în lipsa unui album Perfume Genius în ultimii doi ani), albumul acesta e unul din cele care m-a prins și m-a ținut de la prima ascultare. Jazz, pop și accente de imn indie, plus o colaborare excepțională cu legendarul Brian Eno, fac din albumul fostului tânăr din Indiile de Est unul musai de ascultat.
Piese forte: Blue Remembered, Design Guide, Continuum.

Patrick Watson - Wave
(pentru visători și căutători de emoții puternice în muzică)
Dacă albumele Lanei del Rey s-ar potrivi pe filmele lui David Lynch, atunci Patrick Watson ar merge perfect în filmele lui Xavier Dolan. Potrivit artistului, Wave evocă acele momente când evenimentele vieții te copleșesc, întocmai ca un val căruia nu i te poți împotrivi. Frumosul distilat din tragedie și durere și miracolul vindecător al neîmpotrivirii (letting go, letting be until it isn't).
Piese forte: Here Comes The River, Dream For Dreaming, Turn Out The Lights.

Leonard Cohen - Thanks For The Dance
(pentru iubitorii de cuvânt)
Primul album postum al lui Leonard Cohen și una din lansările-surpiză ale anului. Vocea aproape șoptită a lui Cohen nu mai cântă, doar recită poezia lui care rămâne la fel de sinceră și puternică până la final. "I was always working steady / But I never called it art" sunt versurile testamentare ale unui om care a creat mânat de vocație, nu pentru laurii lumii. Moving On este ultima odă pentru Marianne Ihlen, spirit îngemănat, aranjamentul de muzică grecească amintind de zilele și serile petrecute împreună în insula Hydra. Thanks For The Dance este un rămas-bun tandru, demn, elegant.
Piese forte: all, seriously, nu poți să sari peste nicio piesă de pe albumul ăsta.

Elbow - Giants Of All Sizes
(pentru amatorii de rock alternativ)
Un album care începe cu versul I don't love Jesus anymore e menit să atragă atenția și să te facă curios. Pe Elbow i-am ascultat sporadic, revenind la ei din când în când și insistând pe apreciatele Leaders Of The Free World și The Seldom Seen Kid. Guy Garvey, ca scriitor de versuri rock, mi s-a părut mereu a fi un Morrisey mai cu picioarele pe pământ, matur cum fostul Smith nu mai are șanse să devină vreodată. Versurile lui Guy Garvey despre deziluzie politică, pline de nostalgia după locuri și lucruri simple, rămân la fel de incisive și relevante ca oricând.
Piese forte: Dexter & Sinister, White Noise White Heat, Weightless.

Top 10 2019

1. Rustin Man - Drift Code

2. Weyes Blood - Titanic Rising

3. Orville Peck -  Pony

4. Lingua Ignota - Caligula

5. Richard Dawson - 2020

6. Little Simz - Grey Area

7. Fontaines D.C. - Dogrel

8. Lana del Rey - Norman Fucking Rockwell

9. Laurie Anderson, Tenzin Choegyal, Jesse Paris Smith - Songs From The Bardo

10. The Specials - Encore

Alte mențiuni:

Black Midi - Schlagenheim

slowthai - Nothing Great About Britain

Amanda Palmer - There Will Be No Intermission

Kate Tempest - The Book Of Traps and Lessons
Snapped Ankles - Stunning Luxury
The Comet Is Coming - Trust In The Lifeforce Of The Deep Mystery

The Divine Comedy - Office Politics
Julia Jacklin - Crushing
Thom Yorke - Anima
Matana Roberts - COIN COIN Chapter Four: Memphis
Iggy Pop - Free
FKA Twigs - Magdalene

Song of The Year:
slowthai - Doorman

Performer Of The Year:
FKA Twigs