Sunday, January 12, 2020

Crăciunul în oraș - Partea a II-a



Iertarea

Intru în cafeneaua unde ne-am dat întâlnire. Scanez locul și mă simt ușurată că nu-l văd. Sper că nu va mai ajunge, dar știu că va fi negreșit aici. Nu poți s-o dezamăgești pe mama! Lui i-a spus că m-am învoit și l-a asigurat că lucrurile vor decurge normal, iar pe mine m-a rugat să fiu îngăduitoare. Mama și voința ei puternică de a rezolva totul pentru toată lumea!  
Mă așez. Cer un ceai și chelnerița îmi aduce un ceainic pântecos, cu flori de cireș pictate de-o parte și de alta a burții lui generos revărsate. Când o să vină, o să mă întrebe dacă nu luăm mai bine un vin fiert sau ceva mai tare ca să-și dezghețe extremitățile. Va încerca să pară detașat, ca și cum am fi cei mai buni prieteni, ca și cum încă ne-am înțelege telepatic, ca și cum nu am fi rupt orice legătură în ultimii... câți ani? La început număram zilele de când nu ne mai văzusem, acum nu mai contează. Va începe cu o glumă și vom evita întreaga seară subiectul important. Vom pune puțină pudră pe răni și ne vom spune fiecare lui însuși că suntem vindecați.

Sunday, January 5, 2020

2019 în muzică - a doua jumătate și Top 10



Comparativ cu primele șase luni ale anului, cea de-a doua jumătate a lui 2019 a fost mai săracă în lansări discografice demne de luat în seamă. Cu greu am reușit să încropesc o listă cu nouă (9!) albume care mi-au atras atenția în această perioadă atât de mult cât să le pot recomanda și altora.
Deși am fost nerăbdătoare să le ascult, niciunul din noile produse Tool, Swans și Nick Cave And The Bad Seeds nu m-au convins să revin asupra lor a doua oară.
În josul paginii puteți găsi topul 10 al anului și o listă cu mențiuni onorabile.

Tuesday, December 24, 2019

Crăciunul în oraș

Decembrie - trecut și prezent
(povestire)
A nins în weekend. Norii denși, ca o draperie grea și cenușie, au cernut peste oraș o pudră fină ca praful de făină, iar astă noapte gerul a suflat chiciură peste ramuri și garduri de sârmă, creând un peisaj bizar. Pe jumătate adormită, îmi beau cafeaua în timp ce privesc pe geam la decorul încremenit, înstăpânit ca o vrajă peste cotidianul altădată animat și sap în minte după scuze să nu ies azi din casă. Îmi place să privesc lumea de sus: totul pare atât de mic, neînsemnat și inofensiv.
În curând e Crăciunul și astăzi este ultima mea zi de muncă din anul curent. Ne târâm cu greu până la parcare, eu și soțul meu, picioarele încălțate în ghete grele. Mașina e înghețată și înghețăm amândoi până o curățăm. Pe o vreme ca asta nu putem nici măcar să ne vorbim. Tăcem morocănoși și așteptăm ca mașina să se încălzească, iar eu aștept ca ziua asta să se termine. 
Mă simt ca și cum ar urma să joc un rol într-un scenariu la care nu doresc să mă mai întorc. Însă, dacă reconcilierile n-au loc acum, în prag de Crăciun, atunci când? Îi fac pe plac mamei, după un insistent și îndelungat șantaj emoțional, și-mi deschid inima în mod tradițional, așa cum se cade.
Scutur din cap în tăcere. Iau gândul acesta și-l vâr adânc în spatele capului. Să-mi ocup mai bine mintea cu altceva! Căldura mă face să mă simt confortabil și-mi poartă gândul la focuri care ard în șeminee de piatră, la cabane pierdute în miezurile cele mai nepătrunse ale pădurilor seculare, așa cum mai există doar în basmele de demult. 

Sunday, July 21, 2019

Albumele lui 2019... de până acum


Anul acesta e un an bun pentru muzică, plin de lansări discografice neașteptate și reveniri surprinzătoare, dintre care, probabil, cea mai anticipată este cea a trupei americane Tool, care tocmai a încheiat un turneu sold-out prin Europa și al cărui album ar trebui să apară în luna august. În timp ce fanii trupei numără zilele și-și mușcă unghiile de nerăbdare, lumea merge mai departe.
Bruce Springsteen, The Specials, Vampire Weekend, Iggy Pop (în curând) și The Raconteurs-ul lui Jack White sunt doar câteva din revenirile acestui an. Zach Condon a resuscitat Beirut și a lansat un album plăcut, dar destul de plat și convențional din brandul lui de muzică funerară pentru moarte fericită. Lansările Foals și Vampire Weekend m-au lăsat complet rece, cu toată bunăvoința și deschiderea cu care le-am anticipat și ascultat. Surprinzătoarea colaborare a lui Beth Gibbons cu Orchestra Națională Radio din Polonia pentru Simfonia a III-a a lui Henryk Górecki e prea grandioasă și intimidantă și, probabil, pentru later in life. The Specials, Bad Religion și Bruce Springsteen nu sunt în stare să scoată un album prost. Unele dintre aceste nume nu se regăsesc în lista de mai jos pentru simplul fapt că there is so much fucking good, exciting new, young music out there!

Thursday, July 11, 2019

Novi Sad și The Cure la Exit Festival 2019 - More Than Words

Novi Sad este un oraș fermecător, străbătut de Dunărea care curge leneș, ca un monstru gelatinos ce-și târăște trupul prin albia lătăreață, și încununat de cetatea Petrovaradin. Supranumită Gibraltarul de pe Dunăre, această oază de liniște și de trecut este invadată anual de o veselă armată formată din zeci de mii de tineri. Ca pentru o reconstituire a Woodstockului de acum 50 de ani, mulțimea curge în aceeași direcție, spre culmea orașului. 
Fețele și siluetele de acum se aseamănă cu cele ale unchilor, mătușilor și părinților noștri din timpul marelui Festival. Muzica, energia și entuziasmul juvenil, ajutate în unele cazuri de diverse stimulente (mai mult sau mai puțin legale), sunt vechea combinație magică ce pogoară, ritualic, pacea pe lume, peste mulțimea pestriță, multinațională și multiculturală, care roiește la poalele și-n pântecele Petrovaradinului. Tribul se strânge. Festivitățile încep.