America e inevitabilă. Fascinantă. Kitsch și originală. Influența ei în lume e de netăgăduit. Ne luăm zilnic doza de America. Cola, Mac, Starbucks. Știm câți președinți a avut (și putem recita pe de rost intervalul între care cei din timpul vieților noastre s-au aflat la putere), deși nu ne mai amintim cu exectitate cum s-au succedat guvernele în propria nostră democrație rahitică. Știm ce filme au câștigat Premiile Oscar în ultimii ani și le-am văzut pe toate, deși suntem complet ignoranți față de cinematografia autohtonă. Glumim de faptul că cultura americană nu e mai veche de vreo 200 de ani, dar piața cărții de la noi e împânzită de autori de limbă engleză. Ne îmbulzim la Star Wars, Avengers sau 50 Shades of Grey, ne anulăm timpul în fiecare seară urmărind seriale americane, iar din anii 60 încoace muzica întregii lumi e complet tributară muzicii care s-a născut dincolo de Atlantic.
America ne scandalizează și ne obsedează. E monstrul mitic de dincolo de lume, un miraj atrăgător, o țară absurdă și paradoxală, cea mai temută și cea mai adorată din lume. Dar cât înțelegem, cu adevărat, din America? Cât de mult se revelă ea lumii și cât de mult ascunde?
*
Orville Peck e personificarea a tot ce nu înțelegem din America. Pare un personaj din lumea lui David Lynch, iar muzica lui ar putea fi coloana sonoră a unui film bizar realizat de originalul regizor. Muzica sa, eterică și adictivă, te învăluie ca un fum intoxicant și-ți induce stări de visare și abandon ca o substanță ilicită.
Orville Peck - Dead of Night
Orville Peck este un cowboy atipic, plin de glamour și culoare, cu fața ascunsă de o mască de piele neagră continuată cu franjuri de diferite colori și lungimi și umbrită de o pălărie cu boruri largi, tipic texană. Omul din spatele măștii dorește să rămână necunoscut, Orville Peck fiind un alias. O mască cu nimic diferită față de măștile pe care le purtăm zilnic fiecare. Imaginea de cowboy proscris care-și afirmă identitatea și unicitatea cu îndrăzneală sugerează ce-ar fi fost dacă acțiunea clasicului Easy Rider s-ar fi desfășurat în Sudul American al începutului de secol XXI.
Pony a fost lansat pe 22 februarie 2019 de către legendara casă de discuri Sub Pop și este albumul de debut al artistului american. Un debut puternic și lipsit de compromis, cum puține sunt în ziua de astăzi. Piesele de pe album sângerează dens din experiențele personale ale celui de dincolo de mască. Cântecele despre viața pe drum, nestatornicie ca singura libertate posibilă, dar și anxietatea lipsei unor relații apropiate și semnificative amintesc de poveștile generației beat. Drumul sonor al lui Orville Peck este povestea unor personaje marginale, respinse sau care resping normele sociale, personaje care fascinează în The Deuce, Taxi Driver sau picturile lui Toulouse-Lautrec.
Orville Peck - Big Sky
Vocea catifelată a lui Orville, o corcitură între Jim Morrison și Andrew Rannells, și peisajul sonor bântuit de chitara slide creează imagini dintr-o lume așa cum vezi în road-movie-uri: cer imens, albastru-sclipitor, pătat de nori albi și dolofani, fâșia nesfârșită de drum și tot tumultul orașului departe. Drumuri bântuite de neadaptați, neastâmpărați, cei care-și petrec nopțile în camere de motel murdare, probabil foste scene ale vreunor crime violente, sau se pierd în deșert, privind cerul înstelat într-un întuneric ca de smoală, cu următorul oraș la sute de kilometri depărtare.
Orville Peck-Turn to Hate
În ciuda imaginii country, Pony nu e un album de country clasic, ci o transgresiune a genului. Îmbinând elemente de dream-pop, imn de inspirație musical și rock, Pony tinde spre un limbaj muzical global. Ca Johnny Cash înaintea sa, neținând cont de convenții ca orice nimicitor de zăgazuri care se respectă, Orville Peck face muzică americană, dar nu americanistă. America din Pony este țara celor liberi, pentru care versurile Emmei Lazarus de pe piedestalul Statuii Libertății nu sunt doar vorbe goale:
"Give me your tired, your poor,
Your huddled masses yearning to breathe free,
The wretched refuse of your teeming shore.
Send these, the homeless, tempest-tost to me,
I lift my lamp beside the golden door!"
Your huddled masses yearning to breathe free,
The wretched refuse of your teeming shore.
Send these, the homeless, tempest-tost to me,
I lift my lamp beside the golden door!"
Într-un 2019 destul de puternic din punct de vedere muzical, Pony este, cu siguranță, unul dintre cele mai bune albume al anului de până acum.
Piese pe care să fugi de-acasă: Dead of Night, Turn to Hate, Buffalo Run, Winds Change, Queen of The Rodeo.
Piese de frânt inimi: Big Sky, Roses ar Falling, Hope to Die, Nothing Fades Like the Light.
Sursa foto:
No comments:
Post a Comment